EXCLUSIV. Convoi de trailere încărcate cu tancuri, prin centrul Devei. „Erau foarte multe, era coadă între cele două sensuri giratorii de pe Bălcescu”

Transport spectaculos, aseară, în municipiul Deva. Un convoi de trailere și-a făcut apariția pe străzile orașului, iar încărcătura lor i-a surprins pe deveni. Peste 10 tancuri și blindate au fost transportate prin localitate, iar între cele două sensuri giratorii de pe bulevardul Băcescu nu s-a mai putut circula. Potrivit martorilor, se pare că tancurile mergeau înspre Unitatea Militară 01794 din Deva, de pe strada Mihai Eminescu. 

„Erau foarte multe, era coadă între cele două sensuri giratorii de pe Bălcescu. Peste 10 trailere încărcate cu tancuri, circulație blocată. Scria NATO pe ele. Cred că le duceau la unitatea noastră militară din Deva, de pe Eminescu”, susține deveanul care ne-a trimis fotografiile.

Adauga comentariu