Elevii deveni primesc bursele pe două luni. Banii intră, vineri, în contul școlilor

Peste 350.000 de lei de la bugetul local vor intra, vineri, 5 iunie 2020, în contul celor nouă unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Deva, pentru plata tuturor categoriilor de burse școlare aferente lunilor mai și iunie, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 57/2020.

Concret, suma de 352.380 de lei reprezintă plata unui număr de 4.016 burse școlare, astfel:

- 174 de burse de performanță (130 lei/bursă/lună)

- 2.872 de burse de merit (120 lei/bursă/lună)

- 74 de burse de studiu (110 lei/bursă/lună)

- 896 de burse de ajutor social (100 lei/bursă/lună).

În total, în anul școlar 2019-2020, Primăria Municipiului Deva acordă, de la bugetul local, un număr de 19.924 de burse școlare, în valoare totală de 1.948.402 lei.

Criteriile de acordare a burselor, indiferent de categorie, se stabilesc anual, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.

 

Adauga comentariu