DUPĂ 27 DE ANI. Investiția Ministerului Educației, de la Liceul de Muzică și Arte Plastice, preluată de Primăria Deva. Clădirea abandonată va fi transformată până la finele anului viitor

Lucrările la clădirea impunătoare ridicată în imediata apropiere a Liceului de Artă „Sigismund Toduţă”, începute acum 27 de ani, dar oprite în anul 1997, din lipsă de finanțare, dar și din cauza unui lititgiu, vor fi reluate. Primăria Deva a aprobat, ieri, în ședință de Consiliul Local preluarea investiției făcute de Ministerul Educației de către administrația locală, iar edilul Florin Oancea susține că elevii de la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” vor avea parte de o clădire modernă până la finele anului viitor.

Proiectul clădirii cuprinde spaţii generoase destinate mai multor activităţi, cum ar fi o sală de spectacole cu 400 de locuri, un centru sportiv, simeză pentru expoziţii de pictură sau ceramică, plus 24 de cabinete pentru profesorii şi elevii care studiază instrumentele muzicale și ateliere pentru elevii de la ceramică. 

Lucrările la corpul de clădire B al Liceului de Arte „Sigismund Toduţă”, realizate în proporție de 60%, au început în anul 1993, dar stagnează din anul 1997, după ce au fost abandonate din cauza unor litigii legate de terenul pe care se află imobilul.

Din datele furnizate de reprezentanţii Primăriei Deva, terenul pe care a fost planificat iniţial proiectul avea 4.738 de metri pătraţi, construcţia având o suprafaţă de 2.586 de metri pătraţi. O parcelă din acest teren, de aproape 1000 metri pătraţi, a fost câştigată în instanţă de către o persoană privată. Pe acea suprafaţă urmau să fie ridicate corpurile D şi E ale proiectului, acestea nemaiputând fi construite, pentru că terenul avea alt proprietar. Între timp, litigiul a fost soluționat.

„Vom transforma o ruină în cel mai modern liceu vocațional: Liceul de Muzică și Arte Plastice ”Sigismund Toduță” Deva! Am supus aprobării consilierilor locali preluarea investiției în curs de execuție ”Liceul de Muzică și Arte Plastice Sigismund Toduță”, acea clădire abandonată din centrul orașului, pe care am ecologizat-o la începutul acestui an. După 27 de ani de la începerea construcției, noi o vom finaliza! După preluarea în evidențele contabile, va fi efectuată o expertiză tehnică și vom comanda o evaluare prin care să se stabilească valoarea justă a investiției în curs. Astfel, elevii acestui liceu vocațional vor avea, la finele anului viitor, un spațiu modern, cu dotări de ultimă oră, fără a mai fi nevoiți să studieze în mai multe locații din oraș. Iar în centrul orașului nostru nu va mai exista o ruină care să-i păteze strălucirea”, a declarat primarul Florin Oancea.

Hotărârea Consiliului Local Deva de ieri, mai jos:

Adauga comentariu