Două angajate de la Centrul de îngrijire și asistență socială din Petrila, diagnosticate cu Covid-19

Două angajate de la Centrul de îngrijire și asistență socială din Petrila au fost diagnosticate cu Covid-19. Este vorba despre o îngrijitoare și o asistentă care au ajuns la spital, după ce testele pentru noul coronavirus au fost pozitive. Ancheta epidemiologică va fi extinsă și către un jandarm, soțul uneia dintre femei, scrie gddhd.ro. 

Potrivit directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, Geanina Ianc, una dintre angajate se afla în izolarea la domiciliu, după ce a încheiat o tură de 14 zile la Centrul din Petrila. Cea de-a doua a fost testată la intrarea în tură.

„Personalul din cadrul centrelor de îngrijire și asistență socială este testat de către Direcția de Sănătate Publică Hunedoara la intrare și la ieșire din tură. Una dintre angajate a fost diagnosticată cu Covid-19 la încheierea celor 14 zile de serviciu, cea de-a doua la intrarea în tură. Toți angajații din cadrul centrului din Petrila au fost testați, iar testele au fost negative. Urmează să ni se comunice rezultatele la testele efectuate pentru beneficiarii centrului. În total, la Centrul de îngrijire și asistență sunt 40 de angajați și 39 de beneficiari cu diverse afecțiuni și vârste cuprinse între 20 și 80 de ani”, a declarat deirectorul DGASPC Hunedoara.

Sursa foto: avantulliber.ro

Adauga comentariu