DEVA: A treia încercare de înnoire a Planului Urbanistic General. „Cred că mai devreme de doi ani nu vom avea un PUG nou”

Primăria Devei trebuie să refacă aproape de la zero procedurile pentru a întocmi Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului, a declarat edilul-șef Florin Oancea. De aproape 20 de ani, orașul nu are un PUG actualizat. În ultimii șapte ani, au existat două tentative pentru a întocmi această documentație, însă firmele care au câștigat licitațiile pentru a face lucrarea, nu au dus-o la bun sfârșit. În ședința ordinară a Consiliului local din luna decembrie s-a aprobat o prelungire a valabilității planului realizat în 1999. Primarul Devei, Florin Oancea, a explicat de ce trenează această situație și care este termenul realist până când municipiul va avea un PUG actualizat. 

„Din nefericire au fost mai multe firme care au câștigat licitațiile în decursul timpului pentru a întocmi acest PUG. Spun din nefericire, pentru că și o firmă din Timișoara, în urmă cu vreo șapte sau opt ani de zile, s-a apucat de această lucrare și nu a dus-o la bun sfârșit. A abandonat proiectul. Apoi, a fost un alt contract care era în derulare când am ajuns primar, cu o firmă din Cluj. Și acel contract s-a împiedicat și a trebuit să-l reziliem. Suntem obligați să demarăm procedurile ca o altă firmă, de data aceasta sper că vom reuși, să înceapă demersurile pentru PUG. Lucrarea va trebui luată aproape de la zero. Am și discutat despre cât va dura ca noul PUG să fie finalizat, având în vedere că este nevoie de multe avize. (...) Cred că mai devreme de doi ani nu vom avea un PUG nou”, a declarat Florin Oancea. 

Prin PUG se stabilesc anumite reglementări de dezvoltare a întreg teritoriului unei unități administrativ teritoriale, precum stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan, a căilor de comunicații, stabilirea și delimitarea zonelor cu interdicție temporară și definitivă de construire etc.. În lipsa acestei documentații există riscul ca o localitate să se dezvolte haotic. 

Adauga comentariu