Circulație feroviară întreruptă între județele Hunedoara și Gorj

Circulaţia feroviară a fost închisă în această dimineaţă între localităţile Strâmbuţa (judeţul Hunedoara) şi Pietrele Albe (judeţul Gorj), după ce de pe un versant au căzut pe linia de cale ferată pietre, stânci și copaci. Trenurile sunt redirecționate pe o rută ocolitoare, iar călătorii care aveau ca destinație Gara Petroșani sunt transbordați cu mijloace auto. 
Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan, trenul IR 1821, care circula pe ruta București – Arad a foost redirecționat pe o rută ocolitoare, respectiv Drobeta-Turnu Severin – Timișoara – Arad. De asemenea pentru călătorii care avea ca destinație stația Petroșani s-a asigurat transbordare cu mijloace auto din stația Vadu Sadului. 
La fața locului au ajuns deja echipele de intervenție, care curăță linia de cale ferată din zona Strâmbuța – Pietrele Albe cu două drezine și un excavator. 

Sursa foto: dcnews.ro

 


Adauga comentariu