Bărbat rănit grav, într-un accident rutier la Petroșani. A căzut cu mașina de pe pod

Un accident rutier grav a avut loc în aceast această seară pe drumul național (DN) 66, pe raza municipiului Petroșani. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut cu mașina în prăpastie

Din datele polițiștilor șoferul, un bărbat de 31 de ani, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a ieșit în afara drumului public, răsturnându-se cu autoturismul într-o prăpastie, în zona podului Dărănești. Conducătorul auto era singur în autoturism si a fost rănit grav, fiind transportat la spital cu o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Hunedoara. 

„Bărbatul rănit în accidentul de la Dărănești era conștient la sosirea echipajului de la Ambulanță. Acesta a suferit un traumatism cranian mediu, plăgi, contuzii și o fractură a mâinii drepte, multiple escoriatii și contuzii. Victima a fost transportată la UPU Petroșani, pentru investigații. Din datele de la acel moment, s-a pus problema transferului la Spitalul Județean din Timișoara pentru tratament neurochirurgical de specialitate”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătroul de cuvânt al SAJ Hunedoara.

Foto arhiva

Adauga comentariu