Au început lucrările de restaurare a Castelului Corvinilor. Proiectul are o valoare de cinci milioane de euro

Lucrările de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor au început. Zilele acestea constructorii au trecut la amenajarea șantierului. Monumentul medieval va fi restaurat etapizat, astfel încât, accesul vizitatorilor va fi restricționat doar în zona în care se lucrează. Valoarea proiectului ajunge la cinci milioane de euro, fiind finanțat din fonduri europene în proporție de 98%, restul fiind din contribuția autorităților locale. 

„În acest moment, putem spune că lucrările au început efectiv. S-a debutat cu organizarea de șantier. Urmează să avem luni o întâlnire cu constructorii, pentru a stabili împreună graficul lucrărilor, ca și perioadă de timp. Discuții am mai avut cu ei, acum va trebui să stabilim toți pașii de execuție a proiectului. Lucrările vor fi supravegheate de speciliști în arheologie și restaurare de monumente medievale”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost semnat la începutul acestui an și are o perioadă de derulare de 27 de luni, fiind câștigat de asocierea de firme CORAL SRL Tulcea – SC Construcții Unu SA – SC Remon Proiect SRL. Castelul va avea parte de lucrări complexe de consolidare și reabilitare a zonelor afectate, precum și de lucrări de restaurare finisaje interioare și exterioare. De aemenea, vor mai fi făcute și lucrări de reconstituire și de amenajare a unor unor planșee, prin refacerea, cât și introducerea acestora în circuitul turistic. 

În momentul de fașă, constructorii mai au la dispoziție aproximativ 19 luni pentru a realiza lucrările, care încep cu o întârziere și din cauza procedurilor birocratice greoaie. 

„Au fost o serie de sincope în demararea proiectului. Mai exact, ni se refuza condiția ca lucrările să fie realizate de un constructor cu experiență în restaurarea monumentelor istorice. La insistențele primarului municipiului Hunedoara, după nenumărate încercări, a fost acceptată această condiție în caietul de sarcini ca la licitație să poată participa doar firme care au mai restaurat monumente din categoria A. În plus, a mai fost universala problemă a contestațiilor la rezultatele licitației publice”, a explicat Sorin Tincu, directorul Castelului Corvinilor. 

Acesta a mai adăugat că principala preocupare este să se păstreze aspectul original al castelului, asocierea de firme care a câștigat lucrarea fiind obligată prin caietul de sarcini să asigure specialiști în prelucrarea pietrei, a lemnului, restauratori etc.. Asta, pentru că, în trecut, s-au făcut greșeli majore în ceea ce privește restaurarea monumentului medieval, o parte dintre crenelurile de pe Bastionul Munițiilor fiind acoperite cu tencuială. Ceea ce contravine regulilor de restaurare a monumentelor istorice de talia Castelului Corvinilor. 

„S-a disutat despre tencuiala de pe crenelurile Bastionului Munițiilor încă de la demararea procedurii de licitație. Este dificil să o înlăturezi deoarece muncitorii care au pus-o, au cioplit cu barda cărămizile, pentru ca tencuiala să aibă aderență. La momentul de față a fost convocată la Hunedoara inclusiv Comisia Națională a Monumentelor. Din păcate, avizul a fost unul favorabil pentru păstrarea acelui înveliș. Cel mai probabil nu se va da jos, se va încerca o reîncadrare cromatică, așteptăm să vedem ce soluții ne oferă specialistul în restaurare”, a mai precizat directorul Castelului Corvinilor. 

Obiectivele Castelului Corvinilor care vor fi restaurate sunt următoarele:  
Turnul pictat (Turnul Buzdugan); Bucătăria garnizoanei; Loggia Matia; Turn Tezaur; Bastionul de tortură; Turn flancare pod; Turnul nou de poartă; Scara spirală; Sala Cavalerilor și Sala Dietei; Turnul Capistrano; Ateliere (Locuința sudică); Aripa Zolyomi; Turnul Pustiu; Zona intrării în prima cetate; Turnul vechi de poartă; Bastionul alb; Aripa Bethlen; Bastionul Toboșarilor; Fântâna; Capela; Groapa urșilor; Bastionul munițiilor; Galeria suspendată; Turnul Njeboisia. 

 

Adauga comentariu